In sfarsit, anul II

S-a mai terminat o asteptare. Toata viata e un lung sir de asteptari. Sa cresti, satermini liceul, sa termini facultatea, sa ai o slujba, apoi un concediu... un copil...
Asteptari ingemanate, sau una intr-alta, mai lungi, mai scurte. Nu ar fi rau doar o zi sa ne prefacem macar ca nu mai asteptam. Ei, intr-o buna zi.
Acum ma duc sa-mi ocup timpul pana incepe facultatea.

Sursa: Internet

de fapt...

Motto: „Generalul tanjeste dupa intruchiparea individuala iar umanul aspira catre idealitatea eterna.”

De fapt, cred ca doar aspiram sa avem sau sa fim ceea ce nu suntem.

De exemplu, eu am parul putin ondulat si mor sa il am drept, drept ca si cum ar fi o cortina de fier. Ce n-as da pentru un nas mai putin lat, ochii mai mari si mai expresivi si mai verzi, talie (ma multumesc doar sa existe!) ... E incredibil ca totusi am si trasaturi pe care nu le-as da, precum sprancenele sau tenul.

Nu... nu numai pe plan fizic e valabil.

Oamenii doar vor sa nu fie umani si vor asta de cand se nasc, pana mor. De la refuzul mancarii, pana la a trai ca sa mananci, de la parul care nu creste destul de repede (pe cap) la cel care creste prea repede (in rest...). Dar si de la a plange pentru un nimic pana la a uita ce e cu adevarat important pentru tine.

Si eternul daca ar fi intruchipat ca o fiinta rationala, sigur ar invidia tot ce am scris mai sus. E mai usor...

PS: Black and white, good and evil, eternal and human. And the million things in between.

contradictie

Am avut placerea acum putin timp sa il intalnesc pe Gabriel Liiceanu cu ocazia promovarii noii sale carti, "Intalnire cu un necunoscut". Si, poate e ciudat, dar nu s-a intamplat in Bucuresti, ci in oraselul meu natal. Recunosc, m-am dus din curiozitate. O prietena a mea il apreciaza extrem de mult. Inca o data, recunosc, nu am reusit sa citesc decat o parte din "Despre limita". (Dau vina pe varsta.)

Nu ma asteptam la nimic inainte de a-l asculta. Aveam mintea deschisa pentru orice... doar ca ma simteam foarte putin confortabil inconjurata de persoane de ~40 ani si peste. (desi de obicei ma simt mult mai bine cu "maturii" decat cu cei de varsta mea)

Am ramas cu o senzatie dulce-acrisoare... asta fiindca il vad pe domnul Liiceanu ca pe un optimist. La varsta mea, nici daca as incerca, nu as putea sa fiu optimista.

I-am citit cartea "Scrisori catre fiul meu" dupa, si am fost impresionata. Am intalnit un alt Liiceanu, pe care l-am simtit ceva mai aproape.

Am intalnit o contradictie pe care ma bucur ca am intalnit-o.

Mood: specifica sesiunii

Evident, pierd timpul in stil mare. Si nici prin cap nu-mi trece sa ma culc mai tarziu de 1:30, maxim 2, inainte de examen. Trebuie sa fac somnul de frumusete! :)) Glumesc... si foarte odihnita abia ma descurc prin muntele de foi, caiete si texte ilizibile. As fi terminata daca m-as prezenta la un examen nedormita. Si da, evident ca folosesc blogul pentru a mai pierde 5 minute... 10 minute...

I feel dizzy. N-am baut nimic... dar totusi nu ma pot concentra sa invat. Nici macar nu mai "face sens".

Offtopic: Acum ceva timp o colega mai mica din liceu ma intreba unde ar fi bine sa dea la facultate.

In afara de faptul ca nu-mi place deloc sa dau sfaturi persoanelor (aproape) necunoscute, i-am cerut totusi sa mai restranga cercul ne/non-limitat de optiuni pentru facultati. Lista ei:

- sa nu fie cursuri grele;
- sa nu existe multe examene;
- sa ai o slujba bine platita si sigura dupa facultate;
- sa nu fie cu examen de admitere;
- sa poata sa intre la fara taxa;
- sa prinda camin;
- sa fie muuuulti baieti. ( ok, last one I made that up :)) dar este tot intamplare adevarata... altadata voi povesti)

Bine, mai ?! Dar tu crezi ca daca as fi stiut acest "wonder-college", nu as fi fost eu acolo ?!

Nu i-am dat replica respectiva...

"Nefericirea noastra de dupa a fost certitudinea constienta ca dadusem gres. Dar si nevoia de a da drumul paramelor era inscrisa tot in firea noastra. Egoismul ne este si el scrijelit in inimi. Este conflictul nostru de mamifere – ce sa dai altora, ce sa pastrezi pentru tine. Linia aceasta subtire de demarcatie intre nevoia de a dicta si supunerea fata de puterea altora este ceea ce numim moralitate. Atarnat la cativa metri deasupra povarnisului din Chilterns, echipajul nostru a pus in scena vechea dilema, pentru care nu exista solutie: noi, sau eu.

Cineva a spus „eu”, dupa care nu a mai fost nimic de castigat daca spuneai „noi”. De cele mai multe ori suntem buni atunci cand lucrurile au sens. Brusc, agatati acolo, dedesuptul nacelei, constituiam o societate prost organizata, care se dezintegra. Brusc, optiunea rationala a devenit grija pentru propria persoana. Copilul nu era al meu si nu intentionam sa-mi dau viata pentru el. In clipa in care am vazut un trup desprinzandu-se – dar al cui? – si am simtit balonul facand un salt in aer, chestiunea s-a hotarat.

Nu mai avea sens sa fii bun. Am dat drumul paramei si am cazut, cred, pret de vreo patru metri. "

"Durabila iubire" de Ian McEwan

“Mi s-a spus ca toti oamenii sunt artisti intr-o anumita masura, asa incat oricine este capabil sa creeze, fie si numai la un nivel rudimentar. Ieri, de pilda, in scolile voastre, am remarcat accentul pus pe personalitate in pictura, desen si sculptura. Tendinta pare sa fie generala chiar si printre aceea care sunt in mod evident, inzestrati pentru o cariera stiintifica. De aceea, daca toti artistii sunt anormali, si toti oamenii sunt artisti, avem un silogism interesant...”

"Sfarsitul copilariei"
Arthur C. Clarke

Back

Ok, deci m-am pacalit singura ca faptul ca voi incepe un blog "adevarat".
Dar asta e, ramane sa il tin in stilul meu, adica "din an in Paste". Ei bine, nu cred ca se va supara nimeni, deci nu-mi fac griji. Acum l-am resuscitat pentru un concurs. Dar cum a venit primavara/vara, e foarte posibil sa trec pe aici din ce in ce mai des.

Nu stiu

Nu stiu cum am ajuns acolo, dar stateam intinsi fata in fata in pat, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Poate era doar oboseala. Era noaptea tarziu, mult dupa douasprezece. Tacerea era atat de adanca, incat parea sa fi capatat o dimensiune vizuala, o sclipire sau un luciu dur, si adancime, ca un strat de vopsea proaspata. Sinestezia trebuie sa se fi datorat dezorientarii mele, caci totul era atat de familiar, faptul ca zaceam pe campul verde al privirii ei, ca ii simteam netezimea bratelor subtiri.

"Durabila iubire" Ian McEwan

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

sectiunea Reciclare

Desi au trecut patru luni

deşi au trecut patru luni de-atunci, patru luni în care n-am făcut mai nimic, nici cu proiectul, nici cu viaţa mea, ci doar am încercat să supravieţuiesc oraşului ăsta nebun în care trăiesc, cafelei proaste de la Geta, şi până la urmă, noaptea, chiar zidurilor casei mele, trădătoarele, fiindcă întotdeauna par că se închid asupra mea chiar dacă o dată demult visam să am o casă care să nu aibă camerele delimitate, poate doar niste stâlpi de susţinere din motive obiective, dar în rest să pot umbla liber

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema

sectiunea Creatie