contradictie

Am avut placerea acum putin timp sa il intalnesc pe Gabriel Liiceanu cu ocazia promovarii noii sale carti, "Intalnire cu un necunoscut". Si, poate e ciudat, dar nu s-a intamplat in Bucuresti, ci in oraselul meu natal. Recunosc, m-am dus din curiozitate. O prietena a mea il apreciaza extrem de mult. Inca o data, recunosc, nu am reusit sa citesc decat o parte din "Despre limita". (Dau vina pe varsta.)

Nu ma asteptam la nimic inainte de a-l asculta. Aveam mintea deschisa pentru orice... doar ca ma simteam foarte putin confortabil inconjurata de persoane de ~40 ani si peste. (desi de obicei ma simt mult mai bine cu "maturii" decat cu cei de varsta mea)

Am ramas cu o senzatie dulce-acrisoare... asta fiindca il vad pe domnul Liiceanu ca pe un optimist. La varsta mea, nici daca as incerca, nu as putea sa fiu optimista.

I-am citit cartea "Scrisori catre fiul meu" dupa, si am fost impresionata. Am intalnit un alt Liiceanu, pe care l-am simtit ceva mai aproape.

Am intalnit o contradictie pe care ma bucur ca am intalnit-o.