Nu stiu cum am ajuns acolo, dar stateam intinsi fata in fata in pat, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Poate era doar oboseala. Era noaptea tarziu, mult dupa douasprezece. Tacerea era atat de adanca, incat parea sa fi capatat o dimensiune vizuala, o sclipire sau un luciu dur, si adancime, ca un strat de vopsea proaspata. Sinestezia trebuie sa se fi datorat dezorientarii mele, caci totul era atat de familiar, faptul ca zaceam pe campul verde al privirii ei, ca ii simteam netezimea bratelor subtiri.
"Durabila iubire" Ian McEwan
Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .
sectiunea Reciclare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu