"Nefericirea noastra de dupa a fost certitudinea constienta ca dadusem gres. Dar si nevoia de a da drumul paramelor era inscrisa tot in firea noastra. Egoismul ne este si el scrijelit in inimi. Este conflictul nostru de mamifere – ce sa dai altora, ce sa pastrezi pentru tine. Linia aceasta subtire de demarcatie intre nevoia de a dicta si supunerea fata de puterea altora este ceea ce numim moralitate. Atarnat la cativa metri deasupra povarnisului din Chilterns, echipajul nostru a pus in scena vechea dilema, pentru care nu exista solutie: noi, sau eu.

Cineva a spus „eu”, dupa care nu a mai fost nimic de castigat daca spuneai „noi”. De cele mai multe ori suntem buni atunci cand lucrurile au sens. Brusc, agatati acolo, dedesuptul nacelei, constituiam o societate prost organizata, care se dezintegra. Brusc, optiunea rationala a devenit grija pentru propria persoana. Copilul nu era al meu si nu intentionam sa-mi dau viata pentru el. In clipa in care am vazut un trup desprinzandu-se – dar al cui? – si am simtit balonul facand un salt in aer, chestiunea s-a hotarat.

Nu mai avea sens sa fii bun. Am dat drumul paramei si am cazut, cred, pret de vreo patru metri. "

"Durabila iubire" de Ian McEwan

“Mi s-a spus ca toti oamenii sunt artisti intr-o anumita masura, asa incat oricine este capabil sa creeze, fie si numai la un nivel rudimentar. Ieri, de pilda, in scolile voastre, am remarcat accentul pus pe personalitate in pictura, desen si sculptura. Tendinta pare sa fie generala chiar si printre aceea care sunt in mod evident, inzestrati pentru o cariera stiintifica. De aceea, daca toti artistii sunt anormali, si toti oamenii sunt artisti, avem un silogism interesant...”

"Sfarsitul copilariei"
Arthur C. Clarke

Back

Ok, deci m-am pacalit singura ca faptul ca voi incepe un blog "adevarat".
Dar asta e, ramane sa il tin in stilul meu, adica "din an in Paste". Ei bine, nu cred ca se va supara nimeni, deci nu-mi fac griji. Acum l-am resuscitat pentru un concurs. Dar cum a venit primavara/vara, e foarte posibil sa trec pe aici din ce in ce mai des.

Nu stiu

Nu stiu cum am ajuns acolo, dar stateam intinsi fata in fata in pat, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Poate era doar oboseala. Era noaptea tarziu, mult dupa douasprezece. Tacerea era atat de adanca, incat parea sa fi capatat o dimensiune vizuala, o sclipire sau un luciu dur, si adancime, ca un strat de vopsea proaspata. Sinestezia trebuie sa se fi datorat dezorientarii mele, caci totul era atat de familiar, faptul ca zaceam pe campul verde al privirii ei, ca ii simteam netezimea bratelor subtiri.

"Durabila iubire" Ian McEwan

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

sectiunea Reciclare

Desi au trecut patru luni

deşi au trecut patru luni de-atunci, patru luni în care n-am făcut mai nimic, nici cu proiectul, nici cu viaţa mea, ci doar am încercat să supravieţuiesc oraşului ăsta nebun în care trăiesc, cafelei proaste de la Geta, şi până la urmă, noaptea, chiar zidurilor casei mele, trădătoarele, fiindcă întotdeauna par că se închid asupra mea chiar dacă o dată demult visam să am o casă care să nu aibă camerele delimitate, poate doar niste stâlpi de susţinere din motive obiective, dar în rest să pot umbla liber

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema

sectiunea Creatie