Sursa: Internet
luni, 2 august 2010
de fapt...
Motto: „Generalul tanjeste dupa intruchiparea individuala iar umanul aspira catre idealitatea eterna.”
De fapt, cred ca doar aspiram sa avem sau sa fim ceea ce nu suntem.
De exemplu, eu am parul putin ondulat si mor sa il am drept, drept ca si cum ar fi o cortina de fier. Ce n-as da pentru un nas mai putin lat, ochii mai mari si mai expresivi si mai verzi, talie (ma multumesc doar sa existe!) ... E incredibil ca totusi am si trasaturi pe care nu le-as da, precum sprancenele sau tenul.
Nu... nu numai pe plan fizic e valabil.
Oamenii doar vor sa nu fie umani si vor asta de cand se nasc, pana mor. De la refuzul mancarii, pana la a trai ca sa mananci, de la parul care nu creste destul de repede (pe cap) la cel care creste prea repede (in rest...). Dar si de la a plange pentru un nimic pana la a uita ce e cu adevarat important pentru tine.
Si eternul daca ar fi intruchipat ca o fiinta rationala, sigur ar invidia tot ce am scris mai sus. E mai usor...
PS: Black and white, good and evil, eternal and human. And the million things in between.
De fapt, cred ca doar aspiram sa avem sau sa fim ceea ce nu suntem.
De exemplu, eu am parul putin ondulat si mor sa il am drept, drept ca si cum ar fi o cortina de fier. Ce n-as da pentru un nas mai putin lat, ochii mai mari si mai expresivi si mai verzi, talie (ma multumesc doar sa existe!) ... E incredibil ca totusi am si trasaturi pe care nu le-as da, precum sprancenele sau tenul.
Nu... nu numai pe plan fizic e valabil.
Oamenii doar vor sa nu fie umani si vor asta de cand se nasc, pana mor. De la refuzul mancarii, pana la a trai ca sa mananci, de la parul care nu creste destul de repede (pe cap) la cel care creste prea repede (in rest...). Dar si de la a plange pentru un nimic pana la a uita ce e cu adevarat important pentru tine.
Si eternul daca ar fi intruchipat ca o fiinta rationala, sigur ar invidia tot ce am scris mai sus. E mai usor...
PS: Black and white, good and evil, eternal and human. And the million things in between.
contradictie
Am avut placerea acum putin timp sa il intalnesc pe Gabriel Liiceanu cu ocazia promovarii noii sale carti, "Intalnire cu un necunoscut". Si, poate e ciudat, dar nu s-a intamplat in Bucuresti, ci in oraselul meu natal. Recunosc, m-am dus din curiozitate. O prietena a mea il apreciaza extrem de mult. Inca o data, recunosc, nu am reusit sa citesc decat o parte din "Despre limita". (Dau vina pe varsta.)
Nu ma asteptam la nimic inainte de a-l asculta. Aveam mintea deschisa pentru orice... doar ca ma simteam foarte putin confortabil inconjurata de persoane de ~40 ani si peste. (desi de obicei ma simt mult mai bine cu "maturii" decat cu cei de varsta mea)
Am ramas cu o senzatie dulce-acrisoare... asta fiindca il vad pe domnul Liiceanu ca pe un optimist. La varsta mea, nici daca as incerca, nu as putea sa fiu optimista.
I-am citit cartea "Scrisori catre fiul meu" dupa, si am fost impresionata. Am intalnit un alt Liiceanu, pe care l-am simtit ceva mai aproape.
Am intalnit o contradictie pe care ma bucur ca am intalnit-o.
Nu ma asteptam la nimic inainte de a-l asculta. Aveam mintea deschisa pentru orice... doar ca ma simteam foarte putin confortabil inconjurata de persoane de ~40 ani si peste. (desi de obicei ma simt mult mai bine cu "maturii" decat cu cei de varsta mea)
Am ramas cu o senzatie dulce-acrisoare... asta fiindca il vad pe domnul Liiceanu ca pe un optimist. La varsta mea, nici daca as incerca, nu as putea sa fiu optimista.
I-am citit cartea "Scrisori catre fiul meu" dupa, si am fost impresionata. Am intalnit un alt Liiceanu, pe care l-am simtit ceva mai aproape.
Am intalnit o contradictie pe care ma bucur ca am intalnit-o.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)